NO FURTHER COMMENTS.
Toate bune si frumoase, intr-un tarziu a venit lumea si am inceput usor: H2O cu lamaie, salata pt unii, bere pt altii… Cand ne simteam noi mai bine, s-a iscat un scandal chiar pe treptele de langa masa noastra. O englezoaica blonda, furioasa ca niste chelneri refuzasera sa uneasca mesele tocmai cand ea isi serba ziua de nastere, l-a sunat pe patron, nu inainte de a fi sustinuta verbal de doi mamuti cu burta (genul “bani multi, creier putin”).
I-a explicat situatia cu lux de tipete si amanunte dupa care a mai asteptat o vreme pe trepte, cu toata trupa de cel putin 10 persoane. Dintr-odata, ca din neant, au aparut niste bodyguarzi si s-au luat la cearta cu tipa si prietenii ei adunati gramada, scandalul lasandu-se cu palme, urlete, injuraturi si aterizare de buchete de flori pe unde nimereau (unul chiar pe masa noastra). Tipa a disparut val-vartej cu toata suita, iar matahalele s-au carat inauntru…
Treaba asta imi lasa un gust amar si probabil n-o sa mai calc prea curand prin locul respectiv. E de bun-simt sa iti exprimi nemultumirea, dar nu cu voce de patzachina. E de prost gust sa dai intr-o femeie, mai ales daca ai muschi si minte ioc. De si mai joasa spetza e sa fi patronul unui local in care asemenea comportament e tolerat (daca nu chiar incurajat).
—————————————————————————————————–
*locul acela cu pretentii de nume, de langa Opereta, in care se mananca pizza