Indubitabil, Nu Conteaza.

ATENTIE: Acest post poate cauza probleme grave cardiacilor si adultilor sub 18 ani. A nu se lasa la indemana parintilor!

Pe scara mea de bloc pute a caine si a pipi de babe. Nu stiu care miros e mai pregnant, dar cert e ca decrepitudinea pluteste in aer.

De fiecare data cand ies din casa, de fiecare data cand ma intorc acasa, aceeasi durere de oase, aceleasi proteze clantanind, aceleasi zgomote infundate din debarale, acelasi harsait de scaune pe gresia comunista, aceiasi papuci de pasla care se tarasc agale spre vizor, in speranta ca e pensia sau vreo ruda. Fara cinism, mi-e mila de ei toti, de batranii nostri care mor incet in spatele usilor inchise.

[Facand o paranteza: Anca, nu am nimic cu tine, ba chiar apreciez ce-ai zis pe blog, dar uneori cinismul tau ma infioara. Nu exista "in Bucuresti tre' sa fi dur ca altfel te calca astia pe cap". Daca ai uitat sa fi om, imi pare rau de tine, cei ce te calca pe cap nici nu iarta. Poti sa-ti pastrezi luciditatea?]

Am un bunic pe care uit sa il sun. E singur si mi se rupe inima gandindu-ma la el fiindca si eu sunt singura aici. Am parinti care nu ma suna cu saptamanile, dar nici eu nu-i sun, in orgoliul meu de a ma simti cautata. Am o sora care la 17 ani a ales sa ia viata-n piept si locuieste in celalalt capat al Bucurestiului. Iar eu sunt singura, intr-un apartament de 2 camere in care imi adapostesc deopotriva si visele, si neputintele. Dar sa revenim la batrani…

Pe scara mea de bloc locuiesc oameni pe care eu nu-i cunosc. Oameni cu cataracta, cu hemoroizi, cu proteza (dentara sau nu), cu sistem digestiv sensibil care umple aerul de “odoare”, cu senilitate, cu atrofiere musculara, cu bila lenesa. Oameni ca mine si ca tine, peste cativa ani buni. OAMENI. [punct]

Pe scara mea de bloc nu s-au pus nici contoare la gaze, nici la apa, nici la reteaua de termoficare. Kilowattii, gigacaloriile, metrii cubi zboara in voie, iar batranii se incalzesc uneori la ochiul de aragaz.

Pe scara mea de bloc dorm cainii ziua iar noaptea mirosul de animal se impregneaza in ziduri, devenind tot mai greu pe lumina.

Pe scara mea de bloc locuiesc cativa tineri pe care nu i-am mai vazut de 6 luni la fata. Plec ziua cand in bloc sunt doar batranii si ma intorc la 12 noaptea, cand toata lumea doarme. Traiesc si eu ca altii, ca si cum n-as fi. Si ma gandesc ca peste ceva vreme multa voi avea nevoie sa ma stearga si pe mine cineva la fund, cand chiar n-o sa mai fiu eu.

UPDATE: Azi m-am intalnit pe scara cu un vecin de la et. 1. Intra la categoria “tineri”, deci mitul cu 6 luni a fost spulberat. Oricum, degeaba resetez cronometrul: trebuie sa ma mut curand.