Indubitabil, Nu Conteaza.

Facand curat printre articole, am dat peste bucata asta.

- continuare -

Te intrebi ce cauti in aglomeratia asta de inimi care bat fiecare pe alta frecventa, ce cauti intre toti ochii aia atintiti spre tine. Fiindca intre reclame si peronul celalalt, tu esti cel mai dandy specimen. Da, te-ai trezit cu fata la cearsaf, te strang hainele, aerul viciat e irespirabil si-ai vrea sa vina odata metroul ala soios in care iti plimbi zilele again and again and again. Visezi sa scrii o carte in putinul timp liber si… Atentie, se inchid usile. Urmeaza statia X cu peronul pe partea Y… ZBANG! Era sa ramai pe-afara. Acum esti prins intre burta unei matahale transpirate si pieptul voluminos al unei doamne trecute bine de 45 de ani. Ii miroase gura a menta amestecata cu tutun si te intrebi daca fumeaza lungi si subtiri sau scurte lights. Nu mai e mult, la prima cobori. Se deschid usile si calatorii se-mbulzesc sa iasa. Peronul e stramt iar tu esti luat de val si te invarti un pic in loc pana sa-ti nimeresti traiectoria. Acum, sus pe scari, cu puhoiul. Inaintezi alene si mai ca ti-o iei in freza de la papornita unui viteaz care s-a incumetat sa-ti ia fata. Vrei doar sa ajungi la birou si injuri ca n-ai masina. Ma rog, ai dar e inca in service, cu aripa dreapta sifonata serios. Oh finally… AER! Acum, mai sunt doar 10 minute pana sus. Ai impresia ca esti on top of the world dar te uiti la ceas si iti dai seama ca ai ratat deja juma’ de meeting. F*ck, ai pus-o! Ar trebui sa ai o scuza buna, pentru ca e a 4-a oara in 5 zile cand intarzii cel putin un sfert de ceas. OK, liftul e salvarea. Noroc ca e jos. Portarul nici macar nu ti-a raspuns la “Buna ziua!”. E de rau? Who the hell cares?! Trebuia sa-ti tii prezentarea acum 5 minute si-ti sfaraie creierii. WTF WTF WTF? Sunt toti acolo, chiar TOTI. OK, respira adanc…

(to be continued, again)

UPDATE: video elocvent despre ce inseamna sa-ti plimbi singuratatea in metrou si cum poti sa pici de fraier in timp ce unii te calca pe vise.

Recently, I’ve noticed I put as much effort into being joyful over peculiar things as into great discoveries, that I just ran out of LOLs and my energy’s been squeezed off to the max. I’ve also noticed my blog doesn’t reflect me anymore. Have stuffed so much junk in, it has become obnoxious.

Need to refresh, but for now feels I have no clue as about where to start or where I’m heading to. People that read it yell me feedback: “Change template. Change style. Change something.” Well, folks, if I don’t change me first, why then redecorate my home?!

Some more, I’ve noticed SEX STILL SALES. Or buys you mates. Massively, ’round the globe. No breakthrough news, and marketers will blame me for redundancy (check!). But hey, am I the only one who sees things done dirt cheap in mashes and POSMs and billboards all around? I find it awkward that men are only driven by translucid flesh & tiny waistlines. We’ve landed on the Moon, created robots and nano-tech is going sky-rocket. So, where’s the fun in stalking teenage girls in bars? Are 40-over women doomed? Are 50 year olds bound to die in pain while attempting suicide? Are decent men extinct?

Furthermore, I see myself digging the gap between the world outside and the teen generation, whose sole aim is to gather like sheep and drink and talk nonesense, then go home, sing in and chat their brains out, rollback to partying hard, and chat some more and hit on guys/girls over IM, and have VoIP sex (‘cuz cybersex is so out of date). Geez, I must be getting old if my perception shrinked as much as wanting to have a pain-free long-term relationship! (LOL)

Esti prototipul unei generatii esuate si o stii. Sta scris pe frunte dimineata cand te vezi in oglinda: LOSER. Atunci, te faci mic-mic langa lavoar si singura fraza desteapta care iti zdruncina creierii e: Asta-s io!? Parca nici tu nu poti sa crezi cat de stramb te-au crescut. In clipele alea de sinceritate, mintea iti zburda inapoi, la anii cand genitorii te indopau de “sfaturi binevoitoare” si te burduseau zilnic, la cea mai mica boacana. Acum te-ai facut mare dar fricos si lipsit de incredere; in tine sau in altii. Noroc ca un simt exagerat al penibilului te sfatuieste sa nu iesi din tipare. In fiecare zi te misti in ritualul pre-stabilit, de la care te abati milimetric si numai in situatii de urgenta. Pana si frazele tale au ceva laconic-spasmodic-tremurator in ele. Vorbesti in sintaxe fixe: S-P-C-A, ca la scoala. La fel ti-e si scrisul. Si visele. Si cosmarurile. Si alergarile transpirate prin holuri somnambule la ore indecente. Fumatul e viciul tau maxim, dar pana si tigarile le tii numarate. Ca nu cumva zilele tale sa se intample diferit. Esti poza din dictionar la definitia ratarii si o stii. Dar nici daca ai putea, n-ai vrea sa iesi din cercul tau stramt. Pentru ca te simti comod acolo. E cald si bine si pufos. Si nu ai prieteni care sa interfereze cu planurile tale. Nu mai multi decat juma de mana mutilata. Ce misto e asa! Nu trebuie sa tii minte infinite date de nastere, iar cand ii strigi, n-ai cum sa te incurci. Dar asta face parte, desigur, tot din planurile tale minutios ordonate pe firul vietii pe care tu ai impresia ca il controlezi. Tot singur ti-ai planificat si moartea. In detalii infinitezimale, cu precizia unui ceasornic elvetian. Ca acelea din centru, expuse in vitrine luminoase pe langa care tu aluneci cu ochi sticlosi, pierduti in ganduri. Ganduri ce se deapana in fire incalcite pana ajungi la metrou. Acolo, zgomotul te intrerupe…

(to be continued)

Draga cititoare de Cosmo si/sau Tabu,
(care cheltui inestimabile sume pe incaltaminte, cot la cot cu modelul tau de lifestyle, Carrie Bradshaw)

Probabil ai una sau mai multe perechi de pantofi draguti, colorati, care-ti vin extraordinar si pe care nu te-ai indura sa-i scoti din picioare daca n-ar fi atat de… mici. Ei bine, te inteleg perfect! Ieri mi-am umplut calcaiele de sange in ambitia de a scoate la vedere pe trotuarele urbei pantofii mei verde-turcoaz. Fiindca aveam geanta de laptop pe umar, mi-a fost peste mana sa car si sacosica cu papuceii de schimb, in caz ca tragedia (previzibila, de altfel) s-ar fi intamplat. Asa ca, in mandria de a-mi asorta tricoul cu incaltamintea, le-am imbogatit pe farmacistele SensiBlu cu echivalentul unei cutii de plasturi Urgo, care nu s-au dovedit insa atat de Rezistenti precum spunea ambalajul.

Morala: never buy shoes when relaxed! Mai intai, colinda magazinele, da o tura de parc, alearga prin piata etc, si abia cand simti ca talpile sunt destul de umflate, mergi la magazinul in a carui vitrina ai ochit perechea perfecta pe care-ti vei cheltui 50+1% din salariu. Astfel, cand ti se umfla picioarele in timp ce mergi incaltata cu noile achizitii, n-o sa mai simti pe… calcaiele tale cum e sa fi sora vitrega a Cenusaresei.