Indubitabil, Nu Conteaza.

“A woman needs money and a room of her own if she is to write fiction.” (V.W.)

Archive for the ‘in the state of being me’ Category

LES SOUVENIRS QU’ON LAISSE

without comments

(Paroles et musique : R. Steelcox)

Comme des empreintes de mains
Sur un trottoir
Du côté d’un certain
Hollywood Boulevard

Il reste dans nos cœurs
Des rêves usés
Des scénarios, des peurs
Jamais oubliés

Puisque tout finit et que rien ne dure
Le temps d’un road-movie
Ai-je été dans ta vie
Une valeur sure ?

Qu’est-ce qui fait qu’on s’attache
Qu’on nous revient toujours ?
Qu’est-ce qui fait qu’on se fâche
Qu’on se sépare un jour ?
Comme ces mails qu’on adresse
Qu’est-ce qui fait nos destins ?
Les souvenirs qu’on laisse
Un jour dans le cœur des humains

Je traîne jusqu’au matin
Sur ce trottoir
Dans ta rue mais si loin
D’Hollywood Boulevard

Je m’accroche à tes traces
A m’en faire mal
Refusant que s’effacent
Nos poussières d’étoiles

Puisque tout finit et que rien ne dure
Façon Tom et Jerry
J’étais pas dans ta vie
Une valeur sûre

Qu’est-ce qui fait qu’on nous parle
Parfois qu’on nous sourit ?
Qu’est ce qui fait qu’on nous charme
Ou bien qu’on nous oublie ?
Qu’est-ce qui fait mauvaise presse
Ou passer pour un saint ?
Les souvenirs qu’on laisse
Un jour dans le cœur des humains

Les hommes pourraient s’aimer
A défaut s’estimer
Dans ce bas monde
Mais juste pour une idée
Bien avant d’en changer
La terre gronde

Tous les dieux les prophètes
Ont le même discours
Leurs messages sont en fait
Des commandements d’amour

Qu’est ce qui fait mauvaise presse
Ou passer pour un saint ?
Les souvenirs qu’on laisse
Un jour dans le cœur des humains

Written by Diana

October 23rd, 2007 at 10:16 am

Starlight

without comments

by Muse

Far away
This ship has taken me far away
Far away from the memories
Of the people who care if I live or die

Starlight
I will be chasing a starlight
Until the end of my life
I don’t know if it’s worth it anymore

Hold you in my arms
I just wanted to hold you in my arms

My life
You electrify my life
Let’s conspire to re-ignite
All the souls that would die just to feel alive

I’ll never let you go
If you promise not to fade away
Never fade away

Our hopes and expectations
Black holes and revelations
Our hopes and expectations
Black holes and revelations

Hold you in my arms
I just wanted to hold you in my arms

Far away
The ship has taken me far away
Far away from the memories
Of the people who care if I live or die

I’ll never let you go
If you promise not to fade away
Never fade away

Our hopes and expectations
Black holes and revelations
Our hopes and expectations
Black holes and revelations

Hold you in my arms
I just wanted to hold you in my arms
I just wanted to hold

Written by Diana

October 19th, 2007 at 1:20 pm

Poetii. Prilej pentru disclaimer

with 2 comments

Poetii mi se par niste oameni teribil de tristi. De aceea, nu-mi citesc decat propriile poezii, ca sa-mi confirm ca inca sunt o vietate cu emotii. Una care NU plange la telenovele ca apoi sa se smiorcaie pe blogurile altora. Ci se exhibitioneaza in versuri simple si diforme ca sufletelul ei mutilat de alternante punctuale intre depresie si frenezie. Sau in proza, pe blogul personal.

***
Poetii mi se par niste oameni extrem de tomnatici. Angoasele lor, mai ales cand sunt scrise in versuri albe, ma cuprind univoc, fara putere de impotrivire. De aceea, ma strang ca in cusca si ma alienez de tot ce-mi pare viu si gratios. De tot ce-mi pare uman, in ultima instanta. Ma arunc in mare uitarii si ma dau la fund, ca si cum nu as fi. Eu, o vietate atat de rasfirata.

***
Poetii mi se par oameni pervers de subtili. De parca numai ei stiu ce vorbesc si noi, profanatorii de volume, nu vom fi in stare sa le descifram subliminalul. De aceea, ma straduiesc sa scriu cat mai criptic cu putinta, sa vada tot omul ce n-a vazut nici Parisul, nici Micul Paris la un loc. Si de-o iesi vreo transparenta, sa-mi fie cu iertare. N-aveam somn.

Written by Diana

October 17th, 2007 at 5:06 pm

Spell with me: EN-TU-ZI-ASM!

with 2 comments

Incredibil cat de putin e nevoie ca sa transformi o femeie…

Gratie Ioanei, aseara m-am tuns frumos. Aproape mai frumos ca niciodata in viata mea, cu vreo 3-4 exceptii. Eu, care imi tai seldom parul [sa nu spun rar, ca se incurca :)] fiindca am o fobie de coafeze mai ceva ca de dentisti, m-am simtit MINUNAT vazand cum pleata mea se disciplineaza sub perie, intinzandu-si cuminte carceii si vartejurile. La sfarsit, a primit taietura de maestru.

Bineinteles, bucuria n-o sa dureze decat vreo 2-3 zile, daca-mi feresc parul de apa. Apoi, se va zbarli iar dezordonat, si cum eu sunt o fatuca ocupata, n-o sa stau sa-l perii. Cel mult, imi cumpar o vaca precum in reclama la stii-tu-care lapte si voi fi always happy.

Povestea nu se opreste aici. Odata cu tunsoarea, am primit si un tonus nou. Si am zbughit-o la MiniPrix, sa ma cadorisesc cu cei mai misto blugi ieftini si cel mai subliminal tricou cu mesaj ever, basca povestea cu WiFi de la McDo (YES, Dan, wireless IS fun!). Cumva, din toata treaba asta am iesit cu bonus de entuziasm asa cum de muuult timp nu mai eram in stare. (OK, Adi! Acum pricep si eu ce vrei sa zici.) Si iata ca azi am venit la birou intr-un suflet, zambind, m-am apucat de lucru in pasi de dans, iar soarta va fi buna si viata mai frumoasa inca vreo 3 zile. Dupa, nu stiu cum va fi, dar sper ca tot mai bine.

Written by Diana

October 17th, 2007 at 10:07 am

Geamana mea se imbraca artsy.

without comments

E fashionista la modul cel mai rebel cu putinta. Amesteca Hel-Looks cu Urban Clash si nu tine cont ca traieste in Romania. Are ochii mari migdalati si mereu incondeiati cu creion sidefat. E diafana ca un fulg si are mereu unghiile colorate in tonuri mate puternice. Picteaza si scrie, si canta, si fotografiaza, si bea cafea cu lapte (face un Latte fabulos!).

Traieste la etajul 5 intr-un bloc vechi de pe Rosetti colt cu Calderon, inconjurata de carti si… nu, NU pisici, ci cufere cu amintiri. Are un prieten destept cu care filozofeaza pe balconul lung si ingust de la care se vede Bucurestiul luminat pana departe, la Cercul Militar, si chiar Casa Poporului. In blocul vecin sta un pianist pe care l-a auzit cantand acum doua veri si de-atunci coboara pe banca in fiecare seara cand misteriosul incepe sa cante.

Geamana mea e fascinata de Bucurestiul interbelic, de sigle vechi si strazi ca Lipscani sau Selari. Bea ceai la Vasiliada, Metoc sau Cotroceni si face schimb de carti in Lucky 13. Are parul usor carliontat, prins neglijent in coc, astfel incat zulufii liberi ii incadreaza fata. Toamna sau iarna sta la caldura, in casa, in sosete groase si pulover XXL de lana moale. Iese seara la promenada si hoinareste pe strazi de brat cu prietenul ei inteligent si matur si glumet. Uneori ziua, cand merge spre metrou, trece prin Gradina Icoanei si-si rareste pasii. Zambeste, cu gandul la vechi amintiri, si trece mai departe…

Written by Diana

October 15th, 2007 at 2:47 pm

“N-ai pentru ce” sau “cu plăcere”?

with 3 comments

Tu cum răspunzi la “mulţumesc”?

Written by Diana

October 15th, 2007 at 11:11 am